Lumea mea

Prea devreme

[Mic intro: Multumesc!]

Pfoai! Stau si ma uit pagina asta goala, scriu, sterg, iar scriu, iar sterg.

Nu stiu de ce nu am mai scris. Tot imi propuneam in gand: “Gata, a adormit Catrinel si imi iau laptopul in brate si scriu despre asta sau asta!”. Dar nu s-a intamplat. S-a intamplat altceva care imi da de furca enorm de mult si cred ca daca voi scrie poate ma mai eliberez. Cu ce ma confrunt eu acum? Mi-e imposibil sa inteleg si sa accept ca un om minunat si iubit de mine mult de tot nu mai este. E de prisos sa spun prea devreme. E dureros. (te rog sa ma ierti daca nu am o structura anume in momentele astea, chiar daca evenimentul s-a intamplat in septembrie, eu inca nu accept. De fapt, poate ca s-a produs in mine o cascada de ganduri sumbre si am adus tot felul de amintiri inocente si frumoase din copilaria mea, iar eu sunt prea emotionata si marcata de ele si…)

Mami si-a adus aminte ca dupa 3-4 luni de cand am intrat in clasa I, am venit acasa si i-am spus sfioasa: “Mami, vreau sa iti zic ceva, dar sa nu te superi pe mine! O iubesc pe doamna invatatoare mult de tot!” Si o iubesc. Mi-e greu sa scriu sau sa vorbesc la trecut cand doamna invatatoare e numai un zambet. Si are multa dragoste de daruit si e mamoasa tare. Energia ei calda si ochii mari care iti transmit viata sunt omul pe care eu il stiu de la 7 ani. Pfoai! Cate amintiri! Si stiu ca oamenii vin si pleaca, insa a fost brusc totul.

Cred ca am mare nevoie sa imi astern gandurile astea care nu imi dau pace deloc de o luna incoace. O sa il postez fix cum e in varianta originala. Nici nu il voi reciti. O sa cer acordul Oanei pentru a-l urca pe blog. Nu vreau sa fie ceva cliseic in ce scriu. Imi scriu durerea si vreau sa o cunosti putin pe doamna mea invatatoare.

Omul Georgeta Panfir a cladit alti oameni si este iubit enorm de noi. Imi aduc aminte ce entuziasmati eram noi cand veneau Dragos si Ana la ore, de serbarile colorate, de lucrarile de control, de nota 8 pe care am luat-o la despartirea in silabe (haha!), de compunerile scrise pe dictando, de schemele de la matematica, de sedintele cu parintii, de excursia la Delfinariu, de tristetea din iunie 2001, de orele de sport, de cazatura cand mi-am spart buza cand o caram pe Marcela si faceam intrecere cu Roxana si Anca pe holurile scolii, de carnetelul de note cu a lui coperta rosie, de bancile acoperite cu materialul acela apretat, de guler si uniforma, de cat de mici eram noi si de cat de mult o iubeam pe doamna invatatoare, de discutiile de-a lungul timpului, de zambetele dumneaei, de vocea joviala, de imbratisarile puternice si de gandirea pozitiva.

Tin minte perfect cutiuta cu lucrusoare si amintiri pastrate de doamna invatoare pentru copiii dumneaei, obicei pe care il am si eu acum cu Catrinel.

Prea devreme si prea greu! Va iubesc si va multumesc! Sarut mana, doamna invatatoare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *