[Mic intro: „Treci acasa ca te rup!” cred ca e soft. Poate si mai mult de atat.]

Pfoai! Pana sa devin parinte (altfel, daca nu esti, ia-ti un copil din neam si du-te cu el la un loc de joaca) n-am stiut ce e aia parintele/ bunicul „treci acasa ca te rup!”. E cu totul si cu totul o alta lume la locul de joaca. O lume variata, cu parinti fie prea ocrotitori, fie prea pasivi, cu bunici (la ele ma refer aici) care cred (nu toate, e drept) ca ai lor nepoti sunt rai si discuta in grup despre ultimele patanii ale copilasilor, cu mamici ocupate sa citeasca mesajele in timp ce dau copilul in leagan si copilul vrea sa se dea in balansoar, dar e cam greu de comunicat lucrul acesta. Ei, sunt eu prea critica poti spune, dar nu, dom’le, nu sunt. A, sa mai pomenesc si de copiii care mananca atunci cand se joaca si ceilalti saliveaza continuu la ei sau la copiii care se cearta intre ei pe jucariile lor, ca asa-i moda: sa te duci cu tone de jucarii afara si sa inceapa razboiul „laudelor”. Care? Ei, cum care? Astea: „Mai, dar rau esti, ma!”, „Hai, ma, da-i si lui jucaria, ca nu ti-o mananca!”, „Lasa, mami, se joaca putin cu ea si ti-o da inapoi, nu fi rea!”. Am inceput sa am o repulsie totala la cuvantul „rau”. Ce e rau? Cum sa fie rau copilul? Cum?

Sa detaliez…

Doi baieti se jucau in tunel. Unul dintre ei a inceput sa planga. Habar nu am de ce. Posibilitatile sunt multe. Celalalt a iesit din tunel si statea si se uita la el, cand, dintr-odata, un barbat se apropie de el si ii spune: „Vino, ma, sa te bat!”. Pustiul (de 5 ani- am aflat ulterior) fuge speriat. Eu, in gandul meu, imi faceam diverse scenarii despre cum se comporta acasa cu el, daca in lume ii spune asa. Baietelul fugea speriat, barbatul dupa el bombanind intruna „Vino! Te prind eu si te bat!”, baietelul celalalt ba plangea, ba se uita dupa cei doi. Dupa cateva clipe de fugareala, s-a ridicat un alt barbat de pe o banca mai indepartata. Ghici ce? Acesta era tatal copilului fugarit! Wooow! (Mi-am zis in sinea mea. „Sa vedem acum!”) Am fost socata. Nu e un cuvant mare pentru ce am simtit atunci. Da, socata. Adica, un necunoscut sa iti ia copilul la bataie. Un tata, care nu se juca impreuna cu cei doi, care nu a actionat decent intr-o situatie posibila (copilul plange din n motive la joaca. Da, ma gandesc ca nu i-a convenit ceva, ma gandesc ca poate s-a speriat, ma gandesc ca …. puncte puncte), fuge ca furtuna dupa un copil de 5 ani, amenintand. Tatal scandalagiu s-a simtit deranjat de cateva intrebari absolut pertinente si se atot apropia ca un cocos de tatal pustiului fugarit. „De ce imi ameninti copilul cu bataia? De ce nu stai sa discuti cu amandoi? Ei se joaca, ei se impaca! De ce nu intrebi daca e parintele cu el la joaca? De ce imi fugaresti copilul?”. Multe „De ce-uri” fara niciun raspuns, doar o replica „Ce, ma, imi arati tu cum sa imi cresc copilul?”. Atat a inteles. Si tot bombanea aiurea. A ramas cu bombanitul. Ei bine, cu el nu te intelegi. Dar cum ramane cu explicatia copilului care acum asista la o cearta cel putin ciudata. A gresit el cu ceva? Nu. Actiunile fiecaruia au mai multe boomeranguri greu de prins.

Bun… Hai sa le oferim libertatea copiilor de a se juca singuri sau cu alti copii. Sa ii lasam sa socializeze, sa ii studiem de la o oarecare distanta, sa le observam reactiile. E tare ciudat si stanjenitor cand vezi cate un parinte care dicteaza efectiv copilului ce sa faca. „Ia lopatica! Ia mingea si arunc-o! Du-te la copilasul in verde si da-i si lui masinuta!”. Lasa-l sa faca ce vrea! Nu stiam ca locul de joaca pentru copii s-a redenumit intre timp locul de joaca pentru parinti si copii.

Am mai auzit destul de des comparatii intre copii spuse de bunicii lor. „Stai cuminte ca X! Nu mai plange! Nu vezi ca Y rade! Hai, deschide gura sa iti vad dintii! Uite ce zambeste Z!”. Daca am fi vrut un robotel, atunci na’ ca nu-i robotel! Surpriza! Dar ce ma intristeaza e cand unui baietel i se spune „Nu mai plange! Ce? Esti fetita? Ma faci de rusine!”. Wooow! Jsdfhgksbdfgjsbdfg! No comment!

Acum sa nu crezi ca toata ziua numai d-astea aud si vad. Nu. Doar ca tare m-as fi bucurat sa nu nici pe acestea. Te scot din starea aia de zana. Si habar nu ai cum sa reactionezi. De obicei eu tac din gura. Nu am avut curajul de a actiona. Asa ca, trec si eu acasa pentru ca mi se rupe sufletul.

Ah! Si cand credeam ca oarecum am zis tot oful meu, dar nu! Nu e zi sa nu vad cate un copil care mananca la locul de joaca si ceilalti copii stau si lungesc ochii la el. Intimpin chestia asta zilnic si e cam ciudat sa ii schimb directia copilului, sa-l iau de langa el si sa ma scuz pentru simplul fapt ca parintele ii permite sa manance, putandu-i explica in schimb si dandu-i o alternativa.

PS: A se observa legatura de la leagan. E un caz fericit! Haha!