Lumea mea

Inspira

[Intro: Primul bebelus. Ioana nu stiu daca a sesizat stangacia mea. Am avut emotii. Parca imi tremura aparatul in mana. Voiam sa fiu cat mai discreta si sa ii surprind pe ei: Ioana, Isaac si Stefan. Fratiorul lui Isaac ii astepta acasa.

Nu despre ei vreau acum sa iti povestesc, ci despre mine si proiectul pe care tocmai l-am inceput.]

Am scris pe Facebook:

“M-am tot gandit si razgandit…
Ma pasioneaza enorm maternitatea si cred ca aceasta perioada este fascinanta pentru mama. Visul meu este sa documentez nasterile acolo, la spital sau acasa (in cazul in care nasterea va fi acasa, eu pot veni in pretravaliu, travaliu si expulzie), unde doresti tu sa nasti. Dar cum drumul pana acolo chiar e sinuos, eu nascand intr-o maternitate privata si unde doar el a putut fi cu mine (nici gand de o a doua persoana), m-am decis sa incep cu pasi marunti.

Daca vei naste la privat si accepti ceea ce iti propun, contacteaza-ma (anunt valabil doar pentru mamele din Brasov).

Ce vom face impreuna?
Vom inspira! Vom inspira viitoarele mame, asa cum si eu m-am inspirat din povestile altora.
Da! Vom scrie Povestea ta si a copilului/copiilor tai. Tu ma vei ajuta sa inteleg inceputul vostru prin cateva raspunsuri despre toata aventura nasterii, iar eu iti ofer amintiri prin fotografii, pe care, ulterior, le voi publica pe blog alaturi de poveste. Voi veni a doua sau a treia zi la voi.
Totul va fi realizat cu multa iubire. Atat.
PS: un share, va rog!”

Vreau sa inspir mamele prin povestile altor mame. Suntem aici pentru a ne ajuta unele pe celelalte, vreau sa ofer la randul meu, sa arat diverse ipostaze ale maternitatii. Nu sunt setata pe “natural”, asa cum cineva a crezut la inceput. Sunt setata ca mama sa fie implinita si informata. Sa cunoasca toate posibilitatile, sa i se explice cu rabdare absolut toate solutiile pentru a naste minunea din ea.

Cunosc ambele stiluri din UK si Romania. Daca la Catrinel am mers cu zambetul pe buze si am fost o floricica, nu m-am asteptat la absolut nimic, moasa imi explica tot, nu am fost consultata DELOC de ginecolog (crede-ma: deloc. Doar la nastere a venit echipa formata din 2 doctori sa ma monitorizeze si apoi mi-au mai dat ragaz vreo ora, dupa care au intervenit prin metoda forceps), la Rafael am fost pe pozitii si am anticipat orice.

UK: Aici e cu dus si intors. Tocmai pentru ca am avut incredere oarba, eu nu am luat in vedere TOATE posibilitatile. Nu am stiut cum sa respir in travaliu, nu am cautat mai multe informatii despre nasterea indusa si am acceptat ca in 3 zile de la aflarea unor rezultate sa fiu indusa, iar travaliul sa fie unul de cosmar. Moasa imi indica, dar nu era acolo… Cum sa explic. Nu era acolo. Era fizic, dar nu cu mine. Era entuziasmata, ma incuraja, il aveam si pe Bogdan, pe care il lasam si nu sa fie alaturi, am stat tot travaliul pe pat… ce sa mai! Asa a fost sa fie, m-am impacat cu mine dupa foarte mult timp, nu ma iertam ca nu m-am informat din timp, dar ce m-a linistit a fost ca pana la urma copilul si eu am fost bine.

Romania: Odata intorsi in Romania, mi-am pus problema daca pot avea o nastere cum visam. Si am avut-o, ignorand mici aspecte pe care le voi preciza.

M-am inhamat la o treaba destul de obositoare psihic. Rata cezarienelor din Romania/Brasov m-a speriat. Cautam ceva. Cautam ceva care sa ma salveze, dar nu stiam ce. Ei… si am aflat. De pe un grup minunat de pe Facebook am aflat cum putem #schimbanasterea. Am intrat in grupul NVDC si am descoperit povestile lor, ale mamelor care si-au luat revansa. Asa simteam si eu. Sapand si cerand, am dat de doctorul care e pe aceeasi unda cu mine. Apoi, am avut 2 doule in timpul travaliului: online si fizic, iar in timpul sarcinii o alta doula mi-a fost alaturi online pentru o problema din trimestrul al 2-lea. Am depasit unele frici si nu a fost usor deloc. Nu ma refer la frica de durere. Cred despre mine ca sunt rezistenta la durere. Am invatat sa o accept si sa mi-o fac prietena: contractia imi aducea minunea mai repede in brate. Mi-a fost frica de diverse scenarii, de unele decizii luate grabit sau mai stiu eu ce. Mi-a fost frica sa nu pierd controlul situatiei. In mintea mea aveam un scenariu clar, dar, in realitate, nu prea a fost cum am crezut eu. Unele parti au mai sarit. Iar povestile altor mame si increderea pe care doulele mi-au oferit-o m-au scos din orice situatie. Toata sapatura mea dupa informatii si-a spus cuvantul in cele 30 minute state in spital fix inainte sa nasc copilul. Da, ai citit bine. Doar cu jumatate de ora am mers la spital. Voi reveni cu povestea nasterii lui Rafael cat de curand.

Eu aici iti spun despre cat de vulnerabila este femeia si cat de mult mi-am stors eu capul sa am parte de ce vreu.
Fiecare femeie este libera sa aleaga cum naste.

Proiectul meu, Inspira, vreau sa inspire alte mame si sa aprinda beculetul acolo unde este nevoie. Nu judec deciziile mamelor care vor sa faca parte din proiectul meu, nasterea este a lor, nu a mea, un simplu observator. Voi pune mereu sanatatea pe prima treapta. Simt ca asteptarile pe care le avem noi, mamele, de la noi insine sunt enorme. Credem ca suntem si aparator si mijlocas si atacant. Unora ne iese, dar altora poate ca nu si atunci te rezemnezi si accepti ca asa a fost sa fie, privind viitorul cu ochii din prezent.

inspira-2

inspira-3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *