Daca in postarea trecuta am enumerat motivele veseliei noastre si am scris despre cum linistea noastra s-a transformat intr-o mare veselie, acum voi descrie momentul nostru. Momentul alaptarii. Moment unic de fiecare data atunci cand se intampla. Uneori doar suzeteaza, uneori doar verifica (de cele mai multe ori cand nu suntem acasa), uneori pentru reconectare, uneori pentru alinare, uneori pentru rehidratare. Dar, intotdeauna pentru sufletele noastre. Si… evident, lapticul e pe post de mancarica delicioasa! Cand a fost racita sau cand i-au dat premolarii, a refuzat mancarea si a vrut doar sa o alaptez Nu as fi crezut ca vom evolua astfel, nu aveam nicio asteptare la inceput. Ma rugam, tin minte, sa am. Si, dupa cateva articole si carti citite, mi-am dat seama ca indoiala era doar in mintea mea. O proaspata mamica se poate speria si isi poate crea panica vazand cum se „goleste” sanul, dar tocmai ca atunci se regleaza lactatia- pe sistemul cerere- oferta.

Pe Catrinel o alaptez in continuare la cerere si imi doresc sa fie asa pentru cat mai mult timp.

Uite ce scriam pe Instagram noaptea pe la 12 si ceva, dupa ce trecuse ziua cu multele patanii.

Povestea: zi maraton

Astăzi, de fapt ieri, a trecut ca picatura chinezeasca. Maratonul cazaturilor a debutat cu buza de sus sparta… Ce-i drept, după somnul de zi, lovitura pare mai ușoară, locul nu mai e inflamat asa de rau. Ei…si in momentele de panica si de vinovatie ca nu le fac pe toate bine ma teleportez aici! Fix aici. Liniste si iubire. Daca ar fi totul numai așa, tare bine ar fi si cred ca as exploda de fericire. Nu ca nu as putea exploda si acum cand ma uit la noi! Haha!